Dum. dec. 22nd, 2024

SUSTRAGERE DE MATERIAL FEROS Miercuri, 14 aprilie a.c., o patrulă de jandarmerie din cadrul Detaşamentului Pază, Protecţie, Supraveghere şi Intervenţie Conducte Transport Produse Petroliere, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a sustragerilor de material feros şi produse petroliere, a depistat pe raza municipiului Moreni, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 ani, care după ce au decopertat solul cu ajutorul mai multor unelte specifice, au secţionat două conducte metalice, de aproximativ 26 metri lungime, utilizând un aparat tip autogen. În urma intervenţiei şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie s-a stabilit că materialul feros provenea din două conducte magistrale, aflate în stare de conservare, care aparţin unei societăţi comerciale, iar prin acţiunea lor cei în cauză au adus în stare de neîntrebuinţare cele două conducte din fier. Bărbaţii intenţionau să transporte materialul feros sustras cu ajutorul a două atelaje hipo la un centru de colectare a materialelor refolosibile, în vederea valorificării acestuia. Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA