mar. dec. 24th, 2024

tiraTraficul pe Drumul Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti, a fost blocat, în această dimineaţă, după ce un tir a fost cuprins de flăcări.

tira3 tira1 tira2Incendiul a izbucnit într-o curbă periculoasă, în pădurea de la Adânca.

La volan se afla o femeie, de 42 de ani, din Râmnicu Vâlcea.

Aceasta povesteste că venea de la Ploieşti, unde încărcase baxuri cu sucuri carbogazoase şi se îndrepta către Piteşti.

La un moment dat, a realizat pericolul şi a coborât imediat din cabină.

În scurt timp, tirul a fost încercuit de vâlvătăi uriaşe.

Cabina a ars în totalitate, dar şi mare parte din marfă a fost distrusă de flăcări.

Pompierii au ajuns repede acolo, dar pagubele sunt însemnate.

O anchetă urmează să lămurească exact cauza incendiului.