lun. dec. 23rd, 2024

Webp.net-resizeimage (1)“Stimați locuitori ai orașului Titu,
Anul acesta traversăm o perioadă dificilă pentru noi toți, întrucât pandemia de coronavirus a afectat toate palierele vieții noastre, de la cel social până la cel economic. Am trecut cu greu printr-o stare de urgență, pe care eu cred că am gestionat-o bine, împreună cu dumneavoastră, întrucât în orașul Titu nu a existat până acum o răspândire a virusului la nivel comunitar.
Din cauza pandemiei și a interesului major pentru măsurile de prevenție, nu am putut să vă prezint la timpul respectiv situația investițiilor și a lucrărilor ce se execută la nivelul orașului Titu. Chiar dacă am trecut prin aceste luni grele, vă asigur că, împreună cu aparatul primăriei, am continuat să ne facem treaba și să muncim pentru ca proiectele asumate în fața dumneavoastră să devina realitate.
Așadar, doresc să vă informez, pe această cale, de situația investițiilor derulate în acest an sau aflate în curs de derulare:
1. “Construire străzi în zona Titu Nou” – buget total alocat 6,02 milioane lei, inclusiv TVA (din care 5,83 milioane lei fonduri guvernamentale prin programul PNDL2 și 182 mii lei buget local); valoare contract lucrări după licitație 5,24 milioane lei, inclusiv TVA, executant SC PORTRANS SRL
2. “Reabilitare termică locuințe ANL” (blocuri C1, C2, C3, C4, C5, B2B) – finanțare integrală din buget local, valoare contract lucrări după licitație 3,70 milioane lei, inclusiv TVA, executant SC EVOSTIL SRL
3. “Reabilitare termică locuințe colective” (blocuri O1, O2, P1, P2, C2, C3, E1, E2, E3) – finanțare integrală din buget local, valoare contract lucrări după licitație 979 mii lei, inclusiv TVA, executant SC EVOSTIL SRL
4. “Construire trotuare și piste biciclete strada Gării” – finanțare integrală din buget local, valoare contract lucrări după licitație 1,58 mil lei, inclusiv TVA, executant asocierea AT DESIGN SRL și DRUPAS CONSTRUCȚII SRL
5. “Construire trotuare și accese proprietăți pe str. Cuza Vodă (DN7 – zona Titu Târg) – finanțare integrală din buget local, valoare contract lucrări după licitație 1,67 mil lei, inclusiv TVA, executant asocierea AT DESIGN SRL și DRUPAS CONSTRUCȚII SRL . Această investiție a fost posibilă după demersurile repetate pe care le-am întreprins la CNAIR, care este administratorul drumului național (DN7). CNAIR ne-a dat avizul pentru construirea acestor trotuare, cu condiția respectării studiului de fezabilitate al proiectului lor de lărgire a DN7, astfel încât CNAIR să poată realiza ulterior lucrările de lărgire drum și de amenajare rigole cu spații verzi, in vecinatatea trotuarelor construite de primăria Titu.
6. “Modernizare Grădinița Fusea” – finanțare integrală din buget local, valoare contract lucrări 377 mii lei, inclusiv TVA, executant SC DENISMON SRL
7. “Modernizarea/dotarea Liceului Tehnologic Goga Ionescu pentru obținerea autorizației de funcționare (PSI) – buget total alocat 1,2 milioane lei, inclusiv TVA (din care 1,17 milioane lei fonduri guvernamentale prin programul PNDL2 și 105 mii lei buget local); valoare contract lucrări după licitație 956 mii lei, inclusiv TVA, executant asocierea SC DELTA TERMO CONSTRUCT SRL și SC DRIMAND CONSULT SRL)
8. “Modernizarea/dotarea Liceului Teoretic I.C. Vissarion pentru obținerea autorizației de funcționare (PSI) – buget total alocat 1,28 milioane lei, inclusiv TVA (din care 923 mii lei fonduri guvernamentale prin programul PNDL2 și 359 mii lei buget local); valoare contract lucrări după licitație 1 milion lei, inclusiv TVA, executant asocierea SC DELTA TERMO CONSTRUCT SRL și SC DRIMAND CONSULT SRL)
9. “Modernizarea/dotarea Scolii Gimnaziale nr. 2 Titu-Târg pentru obținerea autorizației de funcționare (PSI) – buget total alocat 669 mii lei, inclusiv TVA (din care 492 mii lei fonduri guvernamentale prin programul PNDL2 și 177 mii lei buget local); valoare contract lucrări după licitație 559 mii lei, inclusiv TVA, executant asocierea SC DELTA TERMO CONSTRUCT SRL și SC DRIMAND CONSULT SRL).
Webp.net-resizeimage (2)În momentul de față suntem în diferite faze și cu alte proiecte de investiții, avem proiecte europene aprobate pentru infrastructura satelor aparținătoare (drumuri, trotuare, accese în curți) și pentru amenajarea unui nou parc la Titu, o să vi le prezint și pe acestea după finalizarea etapelor legale de semnare contracte de finanțare și de achiziție execuție lucrări.
Vă rog să aveți încredere în mine și în echipa mea, știți că vă puteți baza pe mine și că nu promit ceea ce nu pot să fac. Chiar daca am întâmpinat multe dificultăți, ca toate primăriile din țară, legate de hățișul birocratic, de procedurile de achiziție și de schimbarea legislației, nu am renunțat și nu voi renunța până când toate proiectele asumate în fața dumneavoastră vor deveni certitudine !

Vă mulțumesc!

Cu respect,

Traian Niculae,
Primarul Orașului Titu”