mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimage (2)De sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, în ziua de joi, 6 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște.
Cu acest prilej, a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Valea Leurzii, Protoieria Pucioasa, pe tânărul absolvent al cursurilor de licență și de master, din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, Romario Tudorache.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a vorbit despre semnificația teologică și misionară a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, ca semn de speranță și de încurajare pentru apostoli și pentru toți cei care propovăduiesc Evanghelia lui Hristos, ca mărturie a slavei lui Dumnezeu. Sărbătoarea descoperirii luminii Dumnezeirii în Persoana Fiului lui Dumnezeu, în fața Sfinților Apostoli, ne îndeamnă și pe noi la înnoirea vieții prin credință, în Biserică, cu ajutorul harului Dumnezeesc revărsat prin Sfintele Taine și Ierurgii, pentru a putea transforma astfel, prin noi, comunitatea noastră locală și lumea ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu ca unic spațiu al existenței noastre.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI