lun. dec. 23rd, 2024

Accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane În ziua de 11 aprilie 2010, în jurul orei 17:00, pe D. C. 139, în localitatea Vulcana Pandele, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă de poliţişti care a constatat că, în dreptul unui imobil din satul Toculeşti, a avut loc un accident rutier, fiind identificat C. Cosmin, de 19 ani, domiciliat în localitatea Vulcana Pandele, care a declarat verbal că el este cel care a condus autoturismul implicat în eveniment. În urma investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că cel care a condus autoturismul este, de fapt, C. Daniel, de 22 de ani, domiciliat în oraşul Pucioasa. Verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că C. Daniel, de 22 de ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, datorită lipsei de îndemânare, şi a acroşat pe A. Maria, de 57 de ani, care se deplasa regulamentar pe acostament. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrjiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii acestui accident rutier. Biroul de Presă