Comunicat de presă
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020. Rata de promovare este de 58,65%.
Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale și au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 58,65%.
Procentul de provomare pentru promoția curentă este de 68,76%.
În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 2046 de candidați, dintr-un total de 3488 candidați prezenți. Dintre aceștia, 1915 candidați sunt din promoția curentă, iar 131 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 181 candidați au absentat, iar 2 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
2 candidați au obținut media 10 – Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” și Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște;
25 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
141 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (92 la Istorie și 49 la Matematică);
110 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (47 la geografie).
Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.