mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimageParohia Izvorul Tămăduirii din Municipiul Târgoviște a dăruit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, luni, 13 aprilie 2020, măști, mănuși, cărți de rugăciuni, icoane și alimente, unor persoane vulnerabile. Pentru realizarea acestui demers, au contribuit, cu generozitate, domnul Dr. Claudiu Dumitrescu, directorul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, și domnul Comisar şef de poliţie Adrian Alexandrescu, șeful Serviciului Regim Permise de Conducere.
Această activitate social-filantropică aparține efortului general al eparhiei noastre de eradicare a noii pandemii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE