mar. dec. 24th, 2024
  • Webp.net-resizeimageMODIFICĂRI ALE SANCŢIUNILOR PENTRU NERESPECTAREA
    OBLIGAŢIILOR
    PE PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ
    Suntem la datorie pentru voi! Staţi acasă pentru noi!
    Atragem atenția tuturor cetățenilor cu privire la importanța, pentru noi toţi, a
    respectării restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare pentru perioada stării de
    urgenţă, și reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni dar şi că
    necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză!
    Precizări importante!
    Potrivit ultimelor modificări legislative, începând cu 03 aprilie a.c., limitele
    amenzilor aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele
    militare, sunt următoarele:
    2000 – 20.000 lei pentru persoane fizice;
    10.000 – 70.000 lei pentru persoane juridice.
    Totodată, în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai
    multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în
    ordonanțele militare:
    a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
    b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
    c) suspendarea temporară a activității;
    d) desființarea unor lucrări;
    e) refacerea unor amenajări.
    Observații: sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul
    juridic al contravențiilor, cu următoarele excepții: (începând cu 31.03.2020): –
    contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau
    comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de
    agentul constatator pentru contravențiile prevăzute la art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999
    privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.
  • Totodată, reamintim că aplicarea unor sancțiuni pentru încălcarea normelor de
    circulație pe drumurile publice este o situație care impune verificări suplimentare
    efectuate de polițist, cu atât mai mult dacă încălcările presupujn aplicarea unor
    măsuri complementare, cum sunt aceea de reținere a permisului de conducere în
    vederea suspendării dreptului de a conduce sau de retragere a certificatului de
    înmatriculare, care se aplică în situații care privesc punerea în pericol a siguranței
    circulației.
    În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițiștii interacționează cu cetățenii fără
    atingerea documentelor de către cadrele de poliție, această practică putând fi
    exceptată în cazul necesității efectuării de verificări suplimentare.
    Personalul abilitat să verifice documentele poate solicita conducătorului auto să i le
    prezinte, arătându-le la geamul lateral al portierei sau parbriz, acesta având dreptul
    să le fotografieze.
    În cazul în care este necesară semnarea unui document, se solicită persoanei în cauză
    să folosească un pix propriu, iar în cazul în care acesta nu are asupra sa, i se va pune
    la dispoziție un instrument de scris, care în prealabil, a fost dezinfectat, iar după
    utilizare va fi dezinfectat sau aruncat.
    Având în vedere contextul actual, privind măsurile de limitare a răspândirii virusului
    gripal COVID-19, polițiștii argeșeni au fost instruiți cu privire la modul de efectuare
    a verificărilor, și au fost luate măsuri pentru echiparea cu mijloace de protecție
    personală, constând în mănuși, măști și viziere.
    Reamintim că măsurile adoptate au ca scop protejarea populației împotriva
    răspândirii virusului, sens în care măsurile privesc limitarea expunerii cetățenilor la
    condiții în care pot contacta această afecțiune medicală. Astfel, este considerată ca
    justificată doar deplasarea pentru îndeplinirea unei activităţi cu o motivare obiectivă,
    cum este nevoia de procurare a alimentelor de bază, de asigurare a asistenței
    medicale, îngrijirea persoanelor (din orice categorie de vârstă), precum și activități
    din sfera celor agricole (lucrul în culturile agricole sau desfacerea produselor),
    activități profesionale pentru desfășurarea cărora nu au fost impuse restricții, dar și
    pentru asigurarea celor necesare animalelor de casă și a celor domestice.
    Polițiștii argeșeni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte
    structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, fiind prezenți în teren pentru
    impunerea normelor legale specifice Stării de Urgență.