„Oameni buni de pretutindeni, a venit momentul să trecem la un alt nivel de #implicare. Acum câteva luni, nimeni nu-și putea imagina că vom trăi astfel de vremuri, cu astfel de încercări. O luptă cruntă și de uzură împotriva unui virus extrem de puternic și necruțător a trezit în noi sentimente de îngrijorare acută. Dublate de confirmarea mai multor cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ele apasă greu asupra comunității, din toate punctele de vedere.
Suntem într-o bătălie pe care avem obligația să o câștigăm, pentru că în joc e sănătatea noastră, a părinților și bunicilor noștri, a copiilor noștri. Pentru asta, însă, avem nevoie de #ajutor.
Trebuie să strângem fonduri pentru achiziția urgentă de materiale specifice, echipamente medicale, măști, combinezoane, mănuși, dezinfectanți etc. Lista de nevoi de atât de lungă și lupta devine în fiecare zi mai complicată.
Orice gest de #omenie este, în acest moment, salvator, Orice donație înseamnă o gură de oxigen. Orice sumă poate determina salvarea unor oameni.
Ca atare, lansez astăzi o campanie de strângere de fonduri, care vor fi destinate exclusiv achiziției materialelor de care am amintit. Banii vor fi gestionați și folosiți prin contul nostru de trezorerie, cu maximă transparență privind cheltuirea lor (extrase, facturi, chitanțe).
Cine vrea să doneze, o poate face aici:
RO12TREZ27621370201XXXXX
Trezoreria TITU,
Beneficiar Comuna Corbii Mari, cod fiscal 4402612
Haideți să ne ajutăm într-un moment de maximă provocare. Suntem #puternici dacă suntem #uniți.
Vă mulțumesc din suflet!”