„În cartierul Matei Basarab al municipiului Târgoviște, din microraionul II, administrația locală târgovișteană a demarat un proiect important de reabilitare a infrastructurii. Acest cartier este unul dintre puținele care până în momentul de față nu a cunoscut lucrări substanțiale de reabilitare. Este vorba de toate străzile si parcările de aici, au fost demolate garajele, 3500 mp unde vor fi create locuri de parcare, va fi reabilitată strada, va fi implementat și un proiect de modernizare a rețelei de gaze… Și este numai începutul unui amplu proiect de reabilitare derulat pe fonduri de la bugetul local care va viza străzile, parcările, iluminatul public, instalația de preluare a apelor fluviale și spațiile verzi, toate în acest cartier. Pentru că tot vorbim de infrastructura rutieră, ar trebui să mai menționez și faptul că vor continua lucrările și în cartierul Mihai Viteazul, în microraionul IX, pe de-o parte pe zona de reabilitare a parcărilor, pe de altă parte, avem și un proiect care vizează investiții noi pe străzi. Întreaga tramă stradală din zona respectivă va fi de asemenea reabilitată, vor fi refăcute și cele două locuri de joacă rămase nereabilitate. S-a început deja să se lucreze la unul dintre locurile de joacă, cel de lângă Școala „Mihai Viteazul”, se va demola centrala termică aferentă străzii Virgil Drăghiceanu, urmând ca în zona respectivă să fie realizată o nouă parcare”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.