⦁ Numărul naşterilor înregistrate, cât si cel al deceselor a crescut în luna decembrie 2019 faţă de luna noiembrie 2019.
⦁ Au scăzut atât numărul căsătoriilor, cât şi numărul divorţurilor faţă de luna noiembrie 2019.
Luna decembrie 2019 faţă de luna noiembrie 2019
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural
În luna decembrie 2019 s-a înregistrat naşterea a 390 copii, cu 57 naşteri mai multe decât în luna noiembrie 2019.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2019 a fost de 579, cu 69 mai multe decât în luna noiembrie 2019.
Sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2019, de 189 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna noiembrie 2019 (-177 persoane).
În luna decembrie 2019 s-a înregistrat un singur deces la copii cu vârstă sub un an.
Evoluţia numărului de născuţi-vii şi a deceselor, în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019
Nupţialitate şi divorţialitate
La oficiile de stare civilă în luna decembrie 2019 s-au înregistrat 90 căsătorii, cu 35 mai puţine decât în luna noiembrie 2019.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 62, cu 46 mai puţine faţă de luna precedentă.
Evoluţia numărului de căsătorii şi divorţuri, în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019
Luna decembrie 20191 faţă de luna decembrie 2018
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural
Numărul născuţiilor vii a fost de 390 în luna decembrie 2019, în creştere cu 75 faţă de luna corespunzătoare din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 7 faţă de luna decembrie 2018.
Sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2019 (-189 persoane), la fel ca şi în luna decembrie 2018 (-257 persoane).
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2019, cu 14 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat 62 divorţuri, cu 16 mai puţine faţă de luna decembrie 2018.