Intervenție cu scandal la Glod, în comuna Moroieni. Pompierii chemați să stingă un incendiu izbucnit la o construcție s-au trezit în mijlocul localnicilor furioși.
Oamenii erau agitați și i-au acuzat pe militari că au intervenit prea târziu și că din această cauza spațiul a fost distrus aproape în totalitate.
După ce au chemat pompierii în ajutor, câțiva localnici au fost nemulțumiți de modul în care aceștia acționau și au început să facă scandal.
Chemate de urgență, echipajele de poliție au încercat să potolească spiritele.
Incendiul ar fi izbucnit la o anexă gospodărească, unde se află o centrală pe lemne, și s-a extins cu repeziciune la un spațiul comercial, acolo unde s-au produs și cele mai mari pagube.
Colonel Eduard Telea, purtător de cuvânt ISU Basarab I Dâmbovița: „În incendiu au ars acoperișul spațiului comercial pe o suprafață de cca. 160 mp, acoperișul unei anexe gospodărești, respectiv o magazie situată în imediată apropiere pe o supfafata de cca. 150 mp”.
După mai bine de două ore și jumătate, militarii de la ISU au reușit să stingă vâlvătaia.
Colonel Eduard Telea, purtător de cuvânt ISU Basarab I Dâmbovița: „A fost o intervenție, putem să-i spunem și dificilă și de durată, a fost și vântul care sufla puțin și cu putere”.
O anchetă urmează să lămurească exact dacă pompierii au intervenit sau nu la timp.
sursa – Pro TV