“Știu că s-a deschis sezonul de manipulare și ipocrizie, dar nu putem lăsa ca lucruri bune care se întâmplă în oraș să fie pătate aiurea. Știm cine comandă minciunile, știm cât de disperați sunt cei care le comandă, știm că totul se judecă în cheie electorală și respectivii sunt înveninați de fiecare dată când se mai construiește ceva în Târgoviște.
Cum e și cu stadionul.
Am promis că vom construi acest stadion și cel tarziu la vară o să-l avem gata. AȘA VA FI, #MarkMyWords! Cine atacă acum proiectul, este, fie nepriceput, fie de rea-credință. Fie amândouă.
Am fost azi dimineață pe șantierul de la stadion. Declarațiile pe larg le puteți urmări în materialul video de pe pagina mea de fb. Câteva precizări punctuale:
• Lucrările de execuție la stadion continuă! Avem front de lucru și nu ne oprim / azi dimineață oamenii munceau la fundația tribunei care se construiește de la zero.
• Am reziliat contractul cu proiectantul, pentru că nu ne răspundea sau răspundea foarte greu la solicitările noastre pe partea de asistență tehnică. Asta nu înseamnă că blocăm proiectul, ci tocmai că vrem să facem lucrurile cât mai repede. Eu nu-mi bat joc de banii târgoviștenilor, ca să aștept până când are chef proiectantul să-mi răspundă la clarificări: scrie 3 zile în contract, atunci 3 zille să fie. Dacă nu, pa!
• Avem aviz de la ISC că lucrările de până acum au fost realizate conform și se autorizează continuarea lor. Punct.
• Expertiza tehnică pentru tribuna veche, care se consolidează e realizată de un expert UNESCO, Doctor Honoris Causa al Universității de Construcții din București. Punct.
Lămuriți, domnilor? Dacă nu, veniți la Primărie și vă răspund la toate întrebările. Sau mergeți pe stadion și vedeți ce s-a făcut până acum. Ori vă doare-n politica voastră cinică de interesul obiectiv al comunității? Stadionul nu e pesedist sau penelist, stadionul e al comunității, e al echipei locale, e al tuturor iubitorilor de sport din acest oraș. Nu mai scuipați lucrurile bune, ca să nu vi se întoarcă în față!”, a avertizat Daniel Cristian Stan, primarul orasului Targoviste