vin. dec. 27th, 2024

gelu-oltGelu Oltean, fostul șef al DGIPI, a fost reținut și, apoi, arestat preventiv, sâmbătă de procurorii DIICOT Brașov, pentru presupus trafic de droguri, au informat surse judiciare.

”Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASCA”, a anunțat DIICOT, într-un comunicat.

Alături de fostul șef al DGIPI (Direcția de protecție internă, fostul serviciu secret al Ministerului de Interne), au mai fost reținuți partenera sa Vanessa Youness și un cetățean englez.

Conform surselor judiciare, prețul pe care îl solicitau era de 500 de euro de participant, iar la o sesiune participau chiar și 40 de persoane.

Cei trei au fost arestaţi preventiv, după ce au fost prezentaţi unei instanţe din judeţul Braşov, au mai precizat sursele menţionate.

DMT este o substanţă psihoactivă endogenă care produce puternice halucinaţii vizuale. Amestecul shamanic Ayahuasca, folosit în anumite triburi amerindiene din Amazon şi nu numai, are ca substanţă de bază DMT-ul.

Sursa: Agerpres