Bătrâna, care era imobilizată la pat, a pierit în casa mistuită de flăcări. Rudele bănuiesc că bătrâna ar fi aprins lumânări peste noapte, iar așternuturile au luat foc, apoi și mobila din încăpere.
Din păcate, nimeni n-a reușit să vadă la timp dezastrul.
Femeia, mamă a șapte copii, era văduvă și locuia singură. O vizitau însă des unul dintre băieți și nora, care locuiesc în apropiere.
Nora proprietarei decedate: „La 6 eram aici, dar deja era focul. Prea târziu. Am avut grijă de ea în fiecare zi, cu lemne, cu mâncare, cu de toate. Ea nu mai putea să meargă, era imobilizată. Cerea mereu foc, foc, foc. Și uite ce s-a întâmplat.”
Fiul proprietarei decedate: „Avea lumânări după ea, chibrite, să aprindă focul. Focul deja mergea. Cred că s-a ars patul, unde dormea săraca și de acolo s-a propagat. Geamurile s-au spart, a luat amploare focul.
După ce pompierii au stins incendiul, oamenii au intrat în casă și au găsit-o pe bătrână fără suflare.
Nepoata femeii decedate: „Necaz că a trăit atâția ani și să moară în halul ăsta, nu e bine. O soartă rea! A crescut singură 7 copii și uite ce soarta a avut.”
Vecina victimei: „Nu există în satul ăsta cineva să aibă grijă de mama lui ca omul ăsta. Chiar eram uimită câtă grijă, câtă atenție.”
Vecina victimei: „O mai fi pus dânsa foc peste noapte, o fi sărit jarul jos și de acolo s-a iscat nenorocirea.”
Trupul fără viață a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, la Târgoviște, pentru autopsie. Polițiștii și pompierii continuă ancheta pentru a stabili exact cauza incendiului. Din primele verificări, spun cei de la ISU, jarul ar fi căzut din sobă, pe podea.