Creştinii ortodocşi sărbătoresc, duminică, Floriile, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind aclamat de discipolii lui şi locuitorii oraşului, sărbătoare care deschide pregătirile de Paşti din Săptămâna mare.
În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit şi Duminica Stâlparilor (popular Florii sau Flurii). Prăznuirea se face numai duminica, la fel ca Paştele. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Isus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută, de asemenea, drept Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Prescripţiile iudaice prevedeau ca fiecare evreu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi de învierea sa din morţi a fost un eveniment mult aşteptat, fiind profeţit cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele “Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire. Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate. De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit. În acelasi timp, dacă cineva îndrăzneşte să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată şi sfinţită, riscă să albească. La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim. Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Ele îmbodobesc icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri, fântânile şi streşinile caselor. Oamenii mai obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. De asemenea, fiind praznic împărătesc, biserica a rânduit ca în această zi să fie dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. Pentru creştini, peştele (ihtios în greacă) este un simbol hristic, de mare însemnătate pentru comunităţile creştinilor din primele secole. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim prefigurează demnitatea împărătească a lui Iisus Hristos, care vine călare pe asin. Însuşi Dumnezeu dă exemplu de smerenie şi se descoperă ca Împărat al Păcii, al unei împărăţii care nu aparţine lumii acesteia şi nu se conduce după legile ei. Ierusalimul a fost pentru poporul iudeu centrul spiritual. Aflaţi sub robie romană, iudeii aşteptau cu nerăbdare venirea unui eliberator. De aceea, intrarea lui Iisus în Ierusalim a fost văzută ca o şansă de eliberare. Pentru creştinii-ortodocşi, Ierusalimul ceresc sau tronul lui Dumnezeu este Împărăţia Cerurilor deschisă spre a fi moştenită de cei care îmbracă haina Sfântului Botez şi îl primesc pe Hristos în inimile lor. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură. Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi. Adaptările se datorează condiţiilor diferite în care trăiesc popoarele, dar esenţa vegetală este aceeaşi. Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de “Săptămâna mare”. Tradiţia mai spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşti. (Material realizat de Departamentul Life al Mediafax)
