lun. dec. 23rd, 2024

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa organizează luni, 4 iunie 2012, începând cu orele 14.30, expoziţia tematică „500 de ani de la atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa”, ce va avea loc la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

Expoziţia dedicată acestui moment aniversar reprezintă concepţia comună a instituţiilor organizatoare cu binecunoscutul colecţionar, arhitect Dan Niţescu. Judeţul Dâmboviţa în memoria documentelor.

În Sala „Auditorium”a muzeului, pe baza ştirilor documentare, parte prezentate în original, este ilustrată evoluţia istorică, politică şi teritorială a judeţului. Judeţul Dâmboviţa în însemne heraldice

O temă heraldică importantă este stema oraşului de reşedinţă, Târgoviştea, prezentă încă din timpul domnitorului Neagoe Basarab. Judeţul Dâmboviţa în cartografie

Ilustraţia cartografică cuprinde 20 de hărţi ale ţinutului dâmboviţean, remarcându-se prima hartă a judeţului Dâmboviţa realizată de Carol Popp de Szathmáry. Hărţile, în mare majoritate, proprietate a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa sunt pentru prima dată prezentate publicului alături de numeroase planuri de moşii expuse de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Judeţul Dâmboviţa în imagini de epocă

Holul central al muzeului este gazda unei istorii în 380 de imagini, majoritatea inedite, a judeţului Dâmboviţa în prima jumătate a secolului XX. Subiectul atât de vast, ce acoperă o cronologie de o jumătate de mileniu şi diversitatea problematicilor pe care le conţine, au condus la alcătuirea unei tematici expoziţionale pentru a ilustra intervalul scurs de la prima menţiune documentară a judeţului Dâmboviţa – 4 iunie 1512.

Expoziţia poate fi vizitată în intervalul 4 iunie – 15 iulie 2012.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte