O tragedie a avut loc la unitatea militară din Boteni, județul Dâmbovița. Un sergent, de 35 de ani, a fost găsit fară suflare în post.
Din primele date, spun investigatorii, și-a pus capăt zilelor din cauza unor probleme în familie.
Se pare că nu se mai înţelegea cu soția, iar femeia a decis că ar fi mai bine să divorțeze. Din păcate, bărbatul nu a putut accepta această situație.
Bărbatul era angajat în unitatea militară din Boteni şi era ofiţer de serviciu în parcul tehnic. În timp ce se afla la serviciu, un coleg a încercat să îl sune însă acesta nu a răspuns la telefon. A fost găsit fără suflare în post.
Colegii militarului au sunat la 112, iar un echipaj de la ambulanţă a ajuns de urgenţă în unitate. Din nefericire, a constatat decesul militarului. Între timp, aceştia au fost chemaţi la sediul poliţiei din Titu, unde dau declaraţii.
Superiorii militarului spun că acesta era testat psihologic periodic şi trecea testele cu brio. Mai mult, bărbatul nu s-a plâns nimănui că ar avea probleme.
Căpitan Mădălin Suciu, comandantul Batalionului Rachetă Sol Aer Boteni: “A fost găsit decedat pe timpul executării serviciul interior. Este angajatul MAPN din anul 2009.”
Reporter: “Trecuse toate testele psihologice?”
Mădălin Suciu: “Ultima testare psihologică a trecut-o cu brio, în decembrie, 2018, fără probleme”.
Soţia bărbatului recunoaşte că relaţia lor era în impas. De curând l-a a anunţat că vrea să divorţeze.
Soția victimei: “I-am spus că mai bine ajungem să ne despărţim decât să ne dăm cap în cap.”
Reporter: “Nu accepta divorţul?”
Soția victimei: “Nu. I-am spus, în felul ăsta ne distrugem amândoi a zis că nu mă lăsa, că nu mă poate lăsa”.
Socrii bărbatului spun că acesta era un om liniştit, dar în ultima vreme era tot mai abătut.
Geta Marin, soacra victimei: “A fost o discuţie între soţ şi soţie, cum se întâmplă. A plecat la serviciu, am vorbit şi eu cu el, nu au fost probleme grave”
Constantin Marin, socrul victimei: “Se înţelegeau foarte bine, întrebaţi toţi vecinii. Fata mi-a zis că stătea mâhnit de câteva zile, nu prea vorbea.”
Cazul a fost acum preluat de parchetul militar.
sursa – Pro TV