Un incident şocant s-a petrecut duminică dimineaţă la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, judeţul Buzău.
Se pare că un pacient în vârstă de 38 de ani internat joi seara în spital a ucis 4 bolnavi şi a rănit alţi 9. Acesta a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii care se aflau acolo.
Răniţii au fost transportaţi de urgenţă cu mai multe ambulanţe la Spitalul de Urgenţă din Buzău. Patru dintre aceştia au traumatisme craniene grave. Conform news.ro, loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele.
Viorica Mihălescu, directoarea spitalului: „Azi noapte în jurul orei, 3-3:30, unul dintre pacienţii internați în secţia Săpoca, pe secţia de acuţi, într-un episod psihotic, şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon vecin. Cei 10 pacienţi cu traumatisme au fost transportaţi la unitatea de primiri urgențe, unde s-a mai înregistrat un deces. Bărbatul este în continuare la noi în spital.”
Doi bărbaţi sunt în comă, iar starea celorlalte şapte victime este ceva mai bună. Pacienţii au peste 60 de ani, relatează news.ro.
Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.
Autorităţile au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut totul.
Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, internat voluntar cu sevraj etilic. Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu.
Medicul Adrian Zoican de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău a declarat, duminică, pentru News.ro, că victimele au fost agresionate cu un corp contondent, având leziuni la nivelul extremităţii cefalice.
”Duminică dimineaţă, au fost aduşi la SJU Buzău, zece pacienţi dintre care trei în comă. Unul dintre pacienţi a fost declarat decedat în urma manevrelor de resusictare care nu au dat rezultat. Victimele prezintă agresiuni la nivelul extremităţii cefalice. Unii dintre ei sunt în stare gravă. În afara celor în comă, restul prezintă leziuni la nivelul calotei craniene şi a feţei. Majoritatea vor ajunge la Bucureşti pentru că e nevoie de Neurochirugie. Primul a plecat cu elicopterul la Floreasca, mai avem aviz de transfer de la spitalele Pantelimon şi Bagdasar”, a declarat Zoican, conform news.ro.
Directorul Spitalului: Atacul a avut loc în mai puţin de un minut
Directorul Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că agresorul era internat într-un salon normal de spital, fără supraveghere suplimentară.
”Într-un episod psihotic acut, unul dintre pacienţii internaţi pe secţia de acuţi şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon învecinat. (…) Pacientul despre care vorbim era internat într-un salon cu regim de supraveghere normal. Simptomele pe care le-a prezentat nu prevesteau nenorocirea care urma să se întâmple”, a declarat managerul spitalului.
Viorica Mihălaşcu a precizat că ”totul s-a petrecut în mai puţin de un minut”.
”Foarte, foarte repede, nu au putut să intervină. La momentul incidentului, în secţie, în pavilionul acela erau 6 asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere pacienţi psihici periculoşi. Personalul medical nu a apucat să intervină”, a mai spus directorul spitalului.
Agresorul nu era în evidenţele Poliţiei cu trecut infracţional
Agresorul nu era în evidenţele Poliţiei cu trecut infracţional, a declarat, duminică, pentru News.ro, adjunctul comandantului IPJ Buzău, Valentin Miriţă.
Miriţă a precizat că bărbatul nu mai prezintă pericol pentru nimeni, fiind încătuşat de poliţişti, în timp ce la faţa locului sunt efective sporite de oameni ai legii.
”Pacientul violent este în custodia Poliţiei, nu prezintă pericol pentru ceilalţi pacienţi. Este prezent personalul de supraveghere, iar noi suntem prezenţi cu forţe sporite. Ancheta este în desfăşurare. Ancheta este sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe Tribunalul Buzău. Pacientul nu este cunoscut în evidentele Poliţiei cu un trecut infracţional”, a declarat adjunctul comandantului IPJ Buzău, Valentin Miriţă.
Până acum, doi dintre pacienţii transportaţi Spitalul Judeţean Buzău au fost transferaţi la spitale din Bucureşti.
Ambii răniţi sunt în comă, unul a fost transferat cu un elicopter SMURD la Floreasca, cel de al doilea cu o ambulanţă.
Mai mulți răniți transportați la București
Cei nouă pacienţi de la la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, sunt transferaţi la patru spitale din Capitală. Trei din cei nouă pacienţi au răni grave.
„Toţi cei nouă pacienţi au fost transferaţi la patru spitale din Capitală – Bagdasar, Floreasca, Municipal şi Pantelimon, doi cu elicoptere SMURD, trei cu ambulanţele, iar alţi patru cu autospeciale pentru victime multiple”, a precizat şeful UPU Buzău, medicul Adrian Zoica.
sursa – stirileprotv.ro