mar. dec. 24th, 2024

goCOMUNICAT DE PRESĂ

Conducerea CJD, prezentă la festivitățile prilejuite de Zilele Localităților Găești și Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat la evenimentele dedicate Zilei Localităților Gura Ocniței și Găești.

Manifestările prilejuite de Ziua Localității Gura Ocniței au debutat la căminul cultural, cu simpozionul „Cultura în mediul rural”, un vernisaj de expoziții, lansări de cărți ale scriitorilor Vasile Lupașcu și Adrian Stângă, un maraton al lecturii, o caravană AJOFM și recitaluri de muzică și poezie.

De asemenea, manifestările vor continua cu o ceremonie religioasă, organizată pe Dealul Crucii, urmată de deschiderea celei de-a 6-a ediții a „Festivalului Florilor de Câmp”.

Președintele Alexandru Oprea a felicitat autoritățile locale pentru eforturile întreprinse în vederea organizării acestor acțiuni și le-a transmis locuitorilor comunei gândurile sale bune cu prilejul zilei localității.

Alături de primarul Sorin Ioniță și locuitorii comunei Gura Ocniței, la eveniment au mai participat: secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, parlamentarii Claudia Gilia și Corneliu Ștefan, consilieri locali, precum și numeroși alți invitați.

gaeLa Găești, festivitățile care marchează 521 ani de atestare documentară a localității se desfășoară în perioada 19 – 21 iulie 2019, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Ilie, patronul spiritual al orașului. Manifestările dedicate Zilei Orașului au debutat astăzi, 19 iulie 2019, la Casa de Cultură din Găești, ocazie cu care au fost premiate 34 de cupluri, care sărbătoresc 50 de ani, respectiv 60 de ani de căsătorie.

În cadrul acestei întâlniri festive, au susținut alocuțiuni: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe, deputatul de Dâmbovița, Carmen Holban.

În alocuțiunea sa, președintele Alexandru Oprea i-a felicitat pe organizatori pentru evenimentele pregătite cu ocazia acestei sărbători și i-a asigurat de sprijinul autorităților județene pentru proiectele pe care le implementează în orașul Găești: „Toate acestea sunt în folosul dumneavoastră, al locuitorilor orașului Găești și ai Județului Dâmbovița. Sunt convins că veți implementa multe alte proiecte care să conducă la dezvoltarea orașului. La mulți ani tuturor!”

Au mai fost prezenți: consilieri județeni și locali, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și județene, un număr mare de localnici.

Manifestările vor continua, în zilele de 20 și 21 iulie, cu spectacole de muzică ușoară și populară, susținute de îndrăgiți interpreți, dar și de ansamblurile casei de cultură.

Biroul Comunicare Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița