joi. dec. 26th, 2024

TOT MAI MULŢI DÂMBOVIŢENI APELEAZĂ LA AVOCATUL POPORULUI

Lunar, un reprezetant al Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului se deplasează în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe dâmboviţenilor. Aceste audienţe sunt gratuite iar cei care consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o autoritate sau de către o instituţie publică pot depune petiţii la care vor anexa dovezi pentru susţinerea aspectelor reclamante.

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului va efectua demersuri pentru a spriji cetăţenii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă în raporturile acestora cu instituţiile publice (primării, prefectură, case de pensii, inspectorate, direcţii judeţene, instituţii centrale, etc.).

Ultima întâlnire dintre dâmboviţeni şi reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului a avut loc în data de 14 mai 2012, când au fost primite în audienţă 22 de persoane. Numărul acestora a fost mult mai mare decât în luna aprilie, când 14 cetăţeni s-au prezentat în audienţă. Aceasta demonstrează că informaţia referitoare la instituţia Avocatul Poporului a ajuns în casele dâmboviţenilor, iar aceştia au nevoie de sprijin în lupta cu birocraţia. Audienţele au fost acordate la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, începând cu ora 10,00 şi până la ora 15,00.

Au fost depuse 5 petiţii, iar cei care nu au avut asupra loc şi copii de pe documentele care să susţină aspectele sesizate vor transmite petiţiile prin poştă, pe adresa Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului. Dintre autorităţile reclamante de dâmboviţeni menţionăm: Primăria comunei Moroieni, Primăria Lunguleţu, Ocolul Silvic Pucioasa şi altele.

Au fost şi sesizări ce nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului. Acestea nu au putut fi reţinute pentru soluţionare, însă cei în cauză au primit îndrumările corespunzătoare pentru a-şi soluţiona problemele cu care se confruntă.

Toate persoanele care se prezintă pentru audienţă sunt primite şi nu este necesară programarea. Recomandăm celor care vin în audienţă să prezinte şi copii ale documentelor care susţin aspectele sesizate. Următoarea deplasare va avea loc în luna iunie, data exactă urmând a fi comunicată cu câteva zile înainte, prin presa locală (scrisă, radio şi televiziunile locale) şi prin afişare la sediul Consiliului Judeţean Prahova.

Pentru cei care doresc să apeleze la instituţia Avocatul Poporului, reamintim faptul că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatului Poporului, are sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, judeţul Prahova, telefon/fax: 0244/593227, e-mail avpprahova@avp.ro, iar petiţiile se pot trimite prin poştă, prin fax sau prin poşta electronică, la adresa menţionată.

Programul de audienţe de la sediul biroului este de luni până joi între orele 9.00 – 16,00 şi vinerea între orele 9,00 – 14,00.

Ioana Enache

Expert coordonator – Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei AVOCATUL POPORULUI