Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, polițiștii le recomandă cetățenilor:
Atenție la furturile din autoturisme comise prin metoda înțepării anvelopelor! În cazul unei pene, opriți autoturismul într-o zona sigură, de preferat iluminată și cu trafic, chiar și pietonal. Manifestați prudență dacă solicitați sprijin de la persoane necunoscute pentru a vă ajuta cu pana.
Asigurați de fiecare dată autoturismul, încuiați portierele chiar și atunci când coborâți pentru câteva secunde. Verificați dacă acestea s-au închis chiar dacă aveţi impresia că telecomanda a activat închiderea.
Nu lăsați nici măcar un geam întredeshis!
În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de blocare al uşilor.
Eliminaţi pe cât posibil tentaţia! Nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile, sisteme de navigaţie etc.) care să-i atragă pe hoţi.
Dacă aparatura electronică din dotarea autoturismului este prevăzută cu faţă detaşabilă, vă recomandăm ca aceasta să fie luată pe timpul nopţii.
Instalaţi un sistem de alarmă. Este util și împotriva furtului autoturismului. Activați-l de fiecare dată când părăsiți autovehiculul.
Schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile.
Este recomandat ca pe roţile autovehiculului să fie fixate dispozitive antifurt.
Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al vehiculului pe obiecte uşor demontabile ( oglinzi exterioare, baterii, casetofoane). În cazul sustragerii, aceste obiecte vor fi mai greu de valorificat, deci mai puţin tentante.
Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau mecanicilor ocazionali. Riscaţi să rămâneţi fără componente care funcţionau sau să vi se facă copii de pe chei.
Dacă sunteți victima sau martorul unei asemenea infracțiuni, apelați de îndată numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau anunțați imediat cea mai apropiată unitate de poliție.