Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat la vizita de lucru pe care conducerea Primăriei Târgoviște, reprezentată de primarul Daniel Stan și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, a efectuat-o cu prilejul demarării lucrărilor la Școala Gimnazială „Matei Basarab” Târgoviște.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a furnizat mai multe informații despre amplul proiect demarat la unitatea școlară dâmbovițeană:
”Salut prezența la acest eveniment a domnului președinte al CJD, Alexandru Oprea. Suntem, iată, la școala numărul 13, Matei Basarab, unde tocmai a debutat cel mai mare proiect de modernizare, reabilitare, extindere și dotare, implementat vreodată la o unitate de învățământ din Municipiul Târgoviște. Este vorba despre o investiție în valoare de aproximativ 22 de milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 10, care vizează Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale. Proiectul va transforma din temelii această unitate de învățământ, este vorba despre reabilitarea completă a actualului corp de clădire, se va construi o sală de sport, o sală de festivități, laboratoare, va fi reabilitată toată curtea, va fi refăcută împrejmuirea, vor fi dotări didactice, de laborator, dar și sisteme de supraveghere audio-video.”
În completare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a adăugat: „Cunosc ceea ce conducerea primăriei municipiului Târgoviște a gândit în legătură cu acest proiect, încă de la stadiul de idee. Îmbucurător pentru noi este faptul că atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor vor fi făcute de către firme din județul Dâmbovița. Așa cum a spus și domnul Cristian Stan, afirm și eu că, la finalizarea lucrărilor, școala numărul 13 va fi cea mai modernă școală din Regiunea Sud Muntenia și una dintre cele mai moderne din România; este un concept nou, inovator.”
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița