mie. dec. 25th, 2024

lemn5COMUNICAT DE PRESĂ
ACTIVITATE APRILIE 2019

În cursul lunii aprilie 2019 inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Dâmbovița au desfășurat acțiuni de control prin care s-a urmărit verificarea respectării legislației muncii în domeniile relațiilor de muncă, respectiv securității şi sănătății în muncă.
În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 120 controale în urma cărora 15 angajatori au fost sancționați cu avertismente și amenzi contravenționale în valoare de 33.000 lei pentru următoarele neconformități: munca nedeclarată, lipsa evidenței orelor prestate de salariați, nerespectarea termenelor de transmitere a Registrului de evidență a salariaților (Revisal) la inspectoratul teritorial de muncă.
În ceea ce privește munca nedeclarată, au fost identificate 6 persoane prestând activitate fără documente legale de angajare în activități de: prelucrarea lemnului, comerț, construcții.
Activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă a avut ca rezultate: 77 controale efectuate, 149 neconformități constatate pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, 67 angajatori sancționați, 151 sancțiuni contravenționale.

 

Inspector şef
Marius Lixandru