Reținut de polițiști pentru șantaj
La data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, de cetățenie egipteană, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.
Pe parcursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii dambovițeni au identificat principatul bănuit de comiterea infracțiunii, stabilind că, în perioada mai 2016-iulie 2017, acesta ar fi amenințat o persoană, din orașul Băicoi, cu privire la faptul că va publica mai multe imagini indecente pe rețelele de socializare, dacă nu îi va plăti suma de 6.000 de dolari.
Totodată, în cursul lunii martie 2019, bănuitul ar fi amenințat o altă persoana, din municipiul Târgoviște, cu publicarea unor imagini indecente pe rețelele de socializare, dacă nu va primi suma de 3.000 de euro.
În cauză, se continuă cercetările sub supravegherea și coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița recomandă celor care petrec timp în mediul on-line:
Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre voi sau familie, cum ar fi: numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care învațați ori locul de muncă.
Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar persoane pe care le cunoașteți și în realitate.
Nu acceptați niciodată să vă întâlniți direct cu o persoană cunoscută pe Internet! Oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt şi astfel puteți deveni victima traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice.
Manifestați atenţie în utilizarea reţelelor de socializare. Este de preferat să restricţionați accesul la acestea, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni.
Evitați postarea pe Internet a fotografiilor personale.
Aveți în vedere că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată.
În cazul în care primiți pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschideți. De asemenea, nu accesați link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje.