sâm. dec. 28th, 2024

ziua_13JPGCa în fiecare an, numeroși târgovișteni au luat parte, sâmbătă 8 septembrie 2018, la ceremoniile dedicate sărbătorii Nașterii Maicii Domnului – Ziua Municipiului Târgoviște.
În Catedrala istorică a Târgoviștei, ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centru Eparhial, protopopi, preoți și diaconi.
ziua_11JPGLa finalul sfintei slujbe, sub coordonarea Înaltpreasfinției Sale, a avut loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea Municipiului Târgoviște, prin centrul orașului, până la Curtea Domnească, unde Corala Catedralei Mitropolitane a oferit celor prezenți un concert de muzică religioasă și patriotică și s-a desfășurat ședința solemnă a Consiliului Local Municipal Târgoviște.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a semnat Proclamația de Unire de la Târgoviște, împreună cu Primarul Municipiului Târgoviște și alți primari din localități istorice ale țării (Blaj, Constanța, Câmpulung, Suceava și Iași), ca simbol și omagiu adus Anului Centenar al Marii Uniri de la 1918 și ca asumare a principiilor care au făcut posibil momentul respectiv, pentru promovarea și respectarea lor în comunitate, adică: cultivarea memoriei istorice a Marii Uniri, cinstirea amintirii celor ce au făcut posibil acest eveniment și educația tinerei generații în spiritul patriotismului.
ziua_16JPGÎn cuvântul de învățătură, Înaltul Ierarh a vorbit despre însemnătatea teologică a Maicii Domnului în cultul și învățătura Bisericii noastre ortodoxe, precum și în cadrul evlaviei locuitorilor din istorica Cetate de Scaun munteană, efervescența credinței lor fiind ilustrată în special și de numeroasele biserici ridicate aici de-a lungul timpului. De asemenea,    Înaltpreasfinția Sa a făcut un apel la unitate și solidaritate națională, evocând contribuția Bisericii noastre ortodoxe la realizarea Marii Uniri.
La eveniment, au participat oficialități locale, județene și naționale, numeroși tineri, preoți și credincioși, din Târgoviște și din împrejurimi.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI