Dum. dec. 22nd, 2024

image002În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare.

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul “Carol Davila”, conform procedurilor.

În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică.

Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture.

De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă. Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.