În această dimineaţă, poliţiştii dâmboviţeni efectuează 25 de percheziţii la suspecţi de furturi din gospodării
La data de 21 martie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Dâmboviţa efectuează 25 de percheziţii pe raza comunei Costeştii din Vale, fiind vizați mai mulți suspecți de furturi, într-o cauză instrumentată de Poliția orașului Găești.
La acţiune participă 160 de poliţişti din cadrul Poliției orașului Găești, Poliției orașului Pucioasa, Poliției municipiului Moreni, Poliției municipiului Târgoviște și Poliției orașului Titu, precum și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Dâmbovița şi specialişti ai Gărzii Financiare.
22 de persoane urmează să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri, iar în funcţie de probatoriul administrat, se vor lua măsurile legale ce se impun.