19 aprilie 2024
5.357 de situaţii de urgenţă, în Dâmboviţa!

5.357 de situaţii de urgenţă, în Dâmboviţa!

Anul 1938 marchează înfiinţarea de noi subunităţi de pompieri pe teritoriul actual al judeţului Dâmboviţa, şi anume:

• Secția de pompieri Moreni; • Secția de pompieri Pucioasa; • Secția Arsenal Mija. Noua organizare la nivel de Corp al pompierilor militari a fost completată prin înfiinţarea, la 31 mai 1940, a Grupului de pompieri “Regiunea Petroliferă” a cărui misiune era prevenirea și stingerea incendiilor în zona Ploiești. În componenţa acestuia intrau: Compania Ploiești și secţiile Câmpina, Târgovişte, Sinaia și Văleni. După cel de-al doilea Război Mondial, în anul 1946, se înfiinţează serviciul de pompieri şi în oraşul Găeşti. Astfel, în cadrul “Regiunii Ploiești”, în afară de subunităţile din Prahova şi Buzău, funcţionau următoarele subunităţi dâmboviţene:

• Compania Târgovişte; • Compania Moreni; • Compania Pucioasa; • Secția Găeşti; • Secția Gura Ocniţei În anul 1956, Secţia Găeşti şi Secţia Gura Ocniţei îşi încetează existenţa. În anul 1968, în urma reorganizării teritorial administrative a luat fiinţă, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne din 01 octombrie, Grupul de pompieri Dâmboviţa, având următoarele subunităţi: • Compania 1 Târgovişte; • Compania 2 Moreni; • Compania 3 Pucioasa.

În anul 1983 se constituie Plutonul de Pompieri Titu în cadrul Companiei Târgovişte, iar în anul 1985 se transformă în Pichet de pompieri, în cadrul aceleiaşi Companii. După anul 1990, eforturile sunt concentrate pentru înfiinţarea de noi subunităţi de pompieri pentru o acoperire cât mai eficientă zonei de competenţă şi scurtarea timpilor operativi de intervenţie:

• 1994 – se constituie Compania de pompieri Titu; • 1995 – se înfiinţează Pichetul de pompieri Găeşti; • 1995 – se înfiinţează Pichetul de pompieri Voineşti; • 1995 – se înfiinţează Pichetul de pompieri Corneşti; • 1995 – se înfiinţează Pichetul de pompieri Răcari. În 1997, prin Decret Prezidenţial, se acordă DRAPELUL DE LUPTĂ Grupului de pompieri “BASARABI” Dâmboviţa. În 1998, conform ordinului ministrului de interne, privind noul ştat de organizare, se operează următoarele modificări în structura unităţii: • se constituie Detaşamentul de pompieri Târgovişte, cu subunităţile: o Garda de intervenţie nr.1 și nr.2 Târgovişte; o Garda de intervenţie nr.3 Voineşti. • se constituie Detaşamentul de pompieri Titu, cu subunităţile: o Garda de interventie nr.1 Titu; o Garda de interventie nr.2 Răcari; o Garda de interventie nr.3 Găeşti. • se constituie Secția de pompieri Moreni, cu subunităţile: o Garda de intervenţie nr.1 și nr.2 Moreni; o Garda de intervenţie nr.3 Corneşti. • se constituie Stația de pompieri Pucioasa.

La 01 iulie 1998 se înființează Garda de intervenţie Vişina în cadrul Detaşamentului Titu.

La 15 ianuarie 2000, prin desfiinţarea Detaşamentului Titu, se constituie: • Secția de pompieri Titu, având în structură: o Garda de intervenție Titu și Răcari; • Secția de pompieri Găeşti, având în structură:

o Garda de intervenție Găeşti și Vişina. La 14 august 2001, se organizează la Secţia Titu, Staţia de Intervenție pentru Asistenţă Medicală de Urgenţă și Descarcerare (SIAMUD), astfel:

• modulul de descarcerare • modulul medical Începând din anul 2001, în cadrul Grupului de pompieri “Basarabi” al judeţului Dâmboviţa, se constituie Staţii de intervenţie pentru asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare (SIAMUD), astfel: • 14.08.2001 – Titu și Pucioasa • 01.01.2003 – Târgovişte • 30.08.2003 – Găeşti

Din 15 decembrie 2004, prin reorganizarea Grupului de Pompieri ”Basarabi” Dâmbovița şi a Inspectoratului Judeţean pentru Protecţie Civilă s-a înfiinţat o nouă structură : Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţa “Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, o nouă instituţie cu atribuţii clare privind prevenirea, monitorizarea și gestionarea situaţiilor de urgenţă. Începând cu 21 mai 2008 s-a înfiinţat Garda de Intervenţie Potlogi.

La 13 iulie 2008 a fost înfiinţată Garda de Intervenţie Fieni ca parte a Detaşamentului de Pompieri Pucioasa. Începând cu 05 iunie 2009 s-a operaționalizat Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Dâmbovița (SMURD) cu două două echipaje medicale la Detașamentele de Pompieri din Târgoviște și Titu. Începând cu 27 martie 2011, în comuna Valea Lungă s-a înfiinţat un punct de lucru (echipaj de intervenţie) în domeniul situaţiilor de urgenţă, aparţinând Detaşamentului de pompieri Moreni. Începând cu data de 04 iulie 2011, s-a înfiinţat Centrulul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, acreditat pentru formarea viitorilor paramedici, care funcţionează la Detaşamentul de pompieri Pucioasa. Din luna decembrie 2011, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Dâmbovița (SMURD) s-a extins cu trei echipaje şi la Detaşamentele de pompieri din Moreni, Găeşti şi Pucioasa.

La această dată Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița are în componență 12 subunități operative în: Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Titu, Găești, Voinești, Cornești, Răcari, Vișina, Fieni, Potlogi și Valea Lungă, prin care se asigură misiuni de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență în județ și în unele zone limitrofe. Din punct de vedere al amplasării în plan teritorial a subunităților de pompieri, se asigură o intervenție rapidă și eficientă.

Statistica INTERVENŢIILOR ÎN PRIMELE 8 LUNI ALE ANULUI 2012

În primele 8 luni ale anului 2012, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost alertate la 5.357 situaţii de urgenţă şi alte evenimente (în medie 22 pe zi), din care:

• 281 incendii (5 %); • 655 incendii de vegetaţie şi altele (12 %); • 3.978 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (74 %); • 190 alte situaţii de urgenţă (4 % ); • 98 acţiuni pentru asistenţa persoanelor (2 %); • 155 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (3 %)2;

Repartiţia intervenţiilor pe categorii:

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 81,9%, de la 2.944 în 2011 (în medie 12 pe zi), la 5.357 în anul 2012 (în medie 22 pe zi). Această creştere semnificativă se datorează operaţionalizării SMURD la detaşamentele Găeşti, Moreni şi Pucioasa.

Pe timpul intervenţiilor (excluzând intervenţiile SMURD) au fost salvate 63 persoane (47 adulţi şi 16 copii) şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 24.414.000 lei. Tot pe timpul intervenţiilor au fost salvate 5 animale mari şi 2 animale mici.

Rata intervenţiilor la suta de mii de locuitori a fost de 992 în primele 8 luni ale anului 2012 iar rata intervenţiilor la mia de km2 a fost de 1.339. În urma situaţiilor de urgenţă (excluzând intervenţiile SMURD) 18 persoane (17 adulţi şi 1 copil) au decedat (2 în urma incendiilor) iar 20 persoane (19 adulţi şi 1 copil) au fost rănite (7 în urma incendiilor). Precizăm că persoanele erau decedate înainte de sosirea gărzii de intervenţie la locul producerii evenimentului.

ANALIZA INCENDIILOR

În primele 8 luni ale anului 2012, la nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, au avut loc 281 incendii (mai mult de 1 pe zi), în creştere cu 20,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în care s-au produs 234 incendii (în medie 1 pe zi). Din numărul total al acestora la 6 incendii deplasarea s-a făcut fără a fi necesară intervenţia, incendiile fiind găsite lichidate de către populaţie, SVSU sau SPSU (deplasări fără intervenţie).

Pe timpul incendiilor au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 20.052.000 lei, în scădere faţă de valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut (30.805.000 lei). Pagubele produse la incendii au fost estimate la 2.723.700 lei în primele 8 luni ale anului 2012, faţă de 20.100.645 lei în aceeaşi perioadă a anului 2011. În urma acestor situaţii de urgenţă 2 persoane (adulte) au decedat iar 7 persoane (adulte) au fost rănite.

Aceste evenimente s-au datorat în special următoarelor împrejurări determinante: instalaţii electrice defecte (54), echipamente electrice improvizate (5), aparate electrice sub tensiune nesupravegheate (9), mijloace de încălzire nesupravegheate (8), coş, burlan de fum defect sau necurăţat (46), cenuşă, jar sau scântei de la sistemele de încălzit (6), foc deschis (65), fumat (25), scurgeri, scăpări de produse inflamabile (8), jocul copiilor cu focul (8), acţiune intenţionată (28) şi alte cauze (19). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011 este de remarcat faptul că a crescut numărul de incendii provocate de coşurile de fum (de la 29 în 2011 la 46 în 2012), precum şi numărul incendiilor provocate de focul deschis (de la 30 în 2011 la 65 în 2012).

Ponderile surselor de aprindere se prezintă astfel:

După tipul proprietăţii 82,2% din totalul incendiilor au izbucnit la proprietăţi individuale (231 incendii), 10,3% în domeniul privat român sau străin (29 incendii) şi 7,5% în domeniul public sau privat al statului (21 incendii).

La locuinţele şi anexele acestora, în primele 8 luni ale anului 2012 s-au înregistrat 231 incendii (în medie 1 pe zi), ce au produs pierderi materiale în valoare de aprox. 2.518.500 lei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti a crescut cu 41,7%, de la 163 în 2011 la 231 în 2012. Dintre acestea 180 au avut loc în mediul rural (77,9%) iar 51 în mediul urban (22,1%).

Din totalul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti 111 au avut loc la locuinţe, 96 la anexe gospodăreşti iar 24 la mijloace de transport individuale.

ANALIZA INTERVENŢIILOR S.M.U.R.D.

SMURD a intervenit în primele 8 luni ale anului 2012 la 3.978 cazuri (în medie 16 pe zi) acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 3.936 persoane (3.607 adulţi şi 329 copii). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul intervenţiilor S.M.U.R.D. a crescut cu 104%, de la 1.950 în 2011 la 3.978 în 2012.

Din numărul total al persoanelor asistate 21 au fost predate la alt echipaj, 3.734 au fost transportate la UPU/CPU de către echipajele SMURD, 8 nu au necesitat transport iar 173 au refuzat transportul la UPU/CPU.

SMURD a asigurat primul-ajutor în următoarele cazuri:

• 2.641 afecţiuni medicale diverse; • 20 cazuri de descarcerare şi prim ajutor; • 17 cazuri de prim ajutor la accident rutier; • 609 cazuri de traumatisme; • 134 cazuri de intoxicaţii; • 475 cazuri de afecţiuni cardiace; • 4 cazuri de bolnavi cu stop cardio-respirator resuscitat; • 2 cazuri de bolnavi cu stop cardio-respirator neresuscitat; • 3 cazuri de bolnavi găsiţi decedaţi; • 3 cazuri de arsuri; • 32 deplasări fără intervenţie; • 16 misiuni la care echipajele au fost întoarse din drum; • 22 alarme false. Din totalul persoanelor asistate 26 au fost predate ameliorat, 17 decedate, 3 agravat iar restul au fost predate staţionar. În urma acestor situaţii de urgenţă 17 persoane (adulte) au decedat.

Canonizat ca sfânt naţional de Biserica Ortodoxă Română în anul 1956, ca făcător de minuni, cu sfintele moaşte păstrate în Catedrala ortodoxă din Timişoara, „Sf. Iosif cel Nou de la Partoş” este înscris în calendarul Creştin Ortodox la data de 15 ale lunii septembrie, fiind legat de instituţia pompierilor prin minunile şi faptele sale, între care şi salvarea Timişoarei de la distrugerea prin incendiu, în timpul păstoririi sale ca mitropolit al Banatului.

Se spune că, în toamna anului 1653, cetatea Timişoarei a fost supusă unui lung jaf şi distrugeri din partea turcilor care nu au fost mulţumiţi până nu au dat foc oraşului. Partea de apus a Timişoarei a fost cuprinsă de un foc groaznic, ce mistuia casele oamenilor şi ameninţa să se întindă în tot oraşul. În acel moment, episcopul Iosif, deşi bătrân (avea pe atunci peste 80 de ani), nu a fugit ca un fricos, ci a stat ca un viteaz, ieşind în faţa bisericii cu Sfintele Taine în mână şi, rugându-se cu lacrimi, a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică ce a stins focul, scăpând astfel oamenii şi aşezarea de acel mare pericol.

Sfantul Iosif cel Nou de la Partoş s-a nascut in 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre. Când a împlinit vârsta de 15 ani, a intrat în Mânăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani de vieţuire în această mânăstire, ajunge la Muntele Athos, la Mânăstirea Pantocrator. Aici s-a călugarit şi a primit numele de Iosif. La cererea Patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar dupa şase ani este pus egumen în marea lavră românească Cutlumus. Este trimis de Patriarhia din Constantinopol ca Mitropolit al Timişoarei. Aşezarea în scaun a fost săvârşită pe 20 iulie 1650.

În anul 1653 s-a retras la Mânăstirea Partoş, aproape de Timişoara. Aici a mai vieţuit trei ani şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit tradiţiei, în momentul trecerii sale la cele veşnice, clopotele mânăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mânăstireşti. Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe 28 februarie 1950.

În anul 1956 moaştele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitană din Timişoara. La solicitarea conducerii Corpului Pompierilor Militari şi ţinând seama de minunile şi faptele sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a dat binecuvântarea ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş să fie desemnat patron spiritual al pompierilor români „pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsare a darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc”.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial