lun. dec. 23rd, 2024

În perioada 6-7 ianuarie a.c., cu ocazia marii sărbători a Botezului Domnului (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunilor şi slujbelor religioase oficiate la Catedrala Mitropolitană din municipiul Târgovişte, Mănăstirea Nucet şi Biserica din localitatea Morteni. Jandarmii vor adopta măsuri specifice astfel încât manifestările să se deruleze în condiţii de siguranţă, concomitent cu prevenirea faptelor antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni.

În aceste misiuni sunt angrenaţi 50 de jandarmi. Având în vedere faptul că în fiecare an la aceste mari slujbe religioase participă un public numeros, recomandăm credincioşilor:

– să respecte indicaţiile şi traseele de deplasare stabilite de organizator; – să evite îmbulzeala; – să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor persoanele; – să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA