Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_radar6Poliţiştii rutieri sunt la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi.        

Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., peste 45 de poliţişti de la rutieră și ordine publică au acţionat zilnic pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

 

Activităţile derulate de poliţişti au avut drept scop salvarea de vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum fiind principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.

 

În cele trei zile de acţiune, polițiștii au folosit 14 autospeciale dotate cu aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”.

 

Astfel, au aplicat 950 sancţiuni contravenţionale, din care 635 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 10 pentru depăşire neregulamentară şi consum de alcool.

 

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la aproape 169 000 de lei.

 

De asemenea, poliţiştii au constatat 12 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

 

 

 

 

 

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 22 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, din care 7 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 6 pentru consum de alcool şi 4 pentru depăşire neregulamentară.

 

Totodată, în urma neregulilor constatate, polițiștii au retras 6 de certificate de înmatriculare.

 

Poliţia rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la traficul rutier cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie!