Administraţia Naţională a Penitenciarelor remarcată în presă pentru gestionarea eficientă a resurselor. Urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la cuantumul normei de hrană a persoanelor private de libertate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor face următoarele precizări: Norma de hrană pentru persoanele private de libertate condamnate, recomandată de specialişti din Ministerul Sănătăţii, are o valoare reală de 4,36 lei/zi/ persoană, valoare cu TVA, şi asigură dreptul acestora la o normă calorică de 2855 calorii/zi/persoană. Această sumă alocată reprezintă aproximativ 40 % din costul total şi face referire numai la valoarea alimentelor de bază care intră în structura meniurilor zilnice, nefiind luate în calcul cheltuielile ocazionate de procesul de preparare al hranei, respectiv: cheltuieli de personal, cheltuieli cu echipamentul de lucru şi protecţie, cheltuieli cu materialele de curăţenie a spaţiilor, cheltuieli cu materialele de întreţinere şi materialele diverse, cheltuieli cu utilităţile, cheltuieli de aprovizionare şi transport, cheltuieli amortizare mijloace fixe şi alte cheltuieli precum deratizare, dezinsecţie, reparaţii utilaje. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor are în folosinţă 2845,47 ha de teren agricol şi 35 de unităţi cu gospodării agrozootehnice în care se obţin produse vegetale şi animale gestionând efective importante de suine, bovine şi ovine. Producţia este obţinută prin implicarea directă a persoanelor private de libertate şi este destinată integral consumului intern. Administraţia Naţională a Penitenciarelor este un serviciu public care, în vederea realizării misiunilor specifice, adoptă un management modern, axat pe gestionarea eficientă şi raţională a resurselor alocate, în depline condiţii de transparenţă şi vizibilitate. BIROUL RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR