26 aprilie 2024
30 de tineri din Parohia Târgoviște, în vacanță la Mânăstirea Peștera

30 de tineri din Parohia Târgoviște, în vacanță la Mânăstirea Peștera

pestera-vacantaCu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în perioada 04-06 iulie 2016, la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera, s-a organizat o tabără de vară, oferită celor 30 de tineri de la Parohia Eroilor din Târgoviște, câștigători ai etapei eparhiale a Concursului Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”, organizat în Patriarhia Română cu ocazia anului omagial 2016, dedicat educației religioase a tineretului creștin ortodox.
Activitățile recreative au fost coordonate de Pc. Pr. Lucian Mileșan, și au avut ca obiectiv general formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii. Prima oprire a copiilor a fost în biserica mânăstirii, după care au vizitat Peștera Ialomiței. Programul taberei cuprinde diverse activități recreative: jocuri și concursuri, drumeții, momente de rugăciune, cultivarea respectului față de Dumnezeu și față de semeni, printr-o comunicare liberă și o atmosferă curată și sinceră.
Următoarea tabără de vară de la Mânăstirea Peștera, din perioada 18-20 iulie 2016, va fi oferită de Arhiepiscopia Târgoviștei celor 20 de elevi merituoși, fii ai eparhiei, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele Naționale de anul acesta.

 

 BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial