25 de voluntari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, au participat la acţiunea de curăţenie a arealelor naturale din zona Mănăstirii Dealu, activitate desfăşurată în cadrul campaniei naţionale „Let’s Do It, Romania.”
Prin participarea la această campanie, jandarmii doresc să-şi aducă contribuţia la protejarea naturii şi refacerea ecosistemului, demonstrând că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul desfăşurării misiunilor, ci şi pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu şi om.
“Let`s Do It, Romania” este cel mai mare proiect de implicare socială din România care îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii privind gestiunea corectă a deşeurilor şi aplicarea legislaţiei de mediu.
Pe această cale jandarmii dâmboviţeni au participat activ la ecologizarea zonei, deşeurile adunate fiind colectate în 35 saci menajeri.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA