7 mai 2024
201.919 dâmboviţeni au spus DA la Referendum, aproape 27 de mii fiind împotriva demiterii!

201.919 dâmboviţeni au spus DA la Referendum, aproape 27 de mii fiind împotriva demiterii!

Instituția Prefectului Dâmbovita vă aduce la cunoștință că organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României s-a realizat în condiții de maximă securitate, transparență și corectitudine, nefiind semnalate incidente majore.

Ca urmare a finalizării procesului de votare în județul Dâmbovița, la întrebarea: „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României Traian Băsescu?” , a fost înregistrat un număr de voturi valabil exprimate de 231.840 dintre care 201.919 pentru DA și 26.819 pentru NU; 3102 voturi au fost nule.

Conform Legii 3/2000, art.43 si Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 8/H/13.07.2012 privind unele măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și a bunei desfășurări a campaniei la referendumul național pentru demiterea Președintelui României din 29 iulie 2012, procesele verbale pentru consemnarea rezultatului referendumului, însoțite de buletinele de vot nule și cele contestate, de contestațiile formulate și de copiile listelor electorale permanente și ale listelor electorale suplimentare completate la secția de votare au fost înaintate Biroului Electoral Județean la sediul Prefecturii. Aceste acțiuni s-au desfășurat între orele 23.00 și 04.00. Buletinele de vot folosite, cele neîntrebuințate și cele anulate dar și ștampilele de la secția de votare s-au depus la arhivele judecătoriilor la care este arondată unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află secția de votare.

Astăzi, 30.07.2012, ora 14.00, Președintele Biroului Electoral Județean Dâmbovița însoțit de 2 membri și o unitate a Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița, vor preda către Biroul Electoral Central Procesul Verbal privind rezultatele referendumului național, cât și documentația aferentă acestuia.

Mulțumim Președintelui Biroului Electoral Județean Dâmbovița, membrilor acestora, președinților și membrilor de secții, Instituțiilor care au luat parte la buna organizare și desfășurare a referendumului în județul Dâmbovița – Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratului de Jandarmi „Mircea cel Bătrân” , Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I”, Serviciului Transporturi Feroviare, Biroului pentru Imigrări, Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea, Evidența Pașapoartelor Simple Dâmbovița și Direcției Județene Dâmbovița a Institutului Național De Statistică .

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial