Un dâmbovițean care se afla în dificultate în Masivul Montan Bucegi a fost sprijiniţi de jandarmii montani.
Un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Zănoaga, aflat în patrulare pe traseele montane a intervenit în zona „Table”, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unei persoane care se afla în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea, din cauza epuizării fizice și a echipamentului inadecvat.
În urma intervenţiei jandarmilor montani bărbatul în vârstă de 46 ani, fost angajat la o cabană a fost transportat în siguranță până în zona Sanatoriului Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
*** Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749.058037 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA