Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în acţiune !
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dâmboviţa au executat o acţiune pe linia verificării respectării legislaţiei în domeniul protecţiei dreptului de autor.
În urma controalelor efectuate la 2 societăţi comerciale, situate pe raza municipiului Târgovişte, s-a constatat faptul că administratorii au instalat şi stocat programe pentru calculator pentru care nu deţineau documente justificative.
Faţă de cei doi administratori, de 30, respectiv 38 de ani, se efectuează cercetări pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996.