joi. oct. 24th, 2024

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii Bucşani, un autovehicul condus de numitul M.I., de 25 de ani, din comuna Băleni.

S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta prezentând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de acesta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Totodată, în jurul orei 22.40, un tânăr, de 26 de ani, din comuna Răzvad, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia, au fost întocmite acte premergătoare cercetării penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 86 alin 1 din OUG195/2002.