24 aprilie 2024
Pompierii dâmboviţeni, cu ochii pe hoteluri, pensiuni şi biserici

Pompierii dâmboviţeni, cu ochii pe hoteluri, pensiuni şi biserici

Sărbătorile de iarnă bat la uşă, iar în așteptarea Moșului mullţi dintre noi îşi împodobesc casa cu coronițe, lumânări, ornamente, beculețe şi lumini electrice.

Nu ne putem imagina Crăciunul fără un brad frumos împodobit, în jurul căruia să se strangă toţi cei dragi, pentru a îl primi pe Moş Crăciun cu sacul plin de daruri şi a se bucura împreună de magia acestor minunate sărbători.

Pentru ca aceste momente să fie un prilej de bucurie, iar amintirea acestor clipe să nu fie umbrită de tragedii, pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor dragi, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U.

“Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa vă reaminteşte câteva reguli de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în această perioadă:

 Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun (sau în apropierea acestuia). Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;  Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. Puteţi provoca astfel un incendiu;  Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră;

 Nu amplasaţi bradul în apropierea unor surse de căldură (sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire) sau a unor materiale combustibile (perdele, draperii, feţe de masă, etc);  Nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;

 Nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură;  Nu lăsaţi sobele cu focul aprins atunci când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare;  Decuplaţi aparatele electrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi;  Supravegheaţi permanent copiii. Nu îi lăsaţi singuri în casă cu mijloace de încălzire sau aparate electrice în funcţiune;

 Nu lăsaţi copiii să se joace cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale;  Asiguraţi-vă că petardele, artificiile şi pocnitorile, interzise prin lege, nu vor fi utilizate. Explicaţi copiilor riscurile la care se expun cât şi tragediile pe care le pot produce acestea.

NU UITAŢI! Tradiţionala sacrificare a porcului din această perioadă nu trebuie să vă pună în pericol gospodăria. În acest sens respectaţi următoarele reguli: o alegeţi locul pentru pârlirea porcilor la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje; o buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor trebuie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare;

o confecţionaţi afumătorile din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasaţi-le independent de celelalte construcţii din gospodărie. * * *

În această perioadă, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa desfăşoară o serie de activităţi preventive la unităţi de turism şi alimentaţie publică, precum şi la bisericile şi mănăstirile din judeţ. Cu această ocazie, se face instruirea factorilor de răspundere şi a personalului angajat privind măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor.

Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii dâmboviţeni să petrecă în linişte şi siguranţă sărbătorile de iarnă.

SĂRBĂTORI FERICITE!

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial