GRUPUL PARLAMENTAR PSD
INTERPELARE
Adresată: Domnului Viceprim-Ministru LIVIU NICOLAE DRAGNEA Ministerul Dezvoltǎrii Regionale şi Administraţiei Publice
De către dl. Deputat: IONUŢ SĂVOIU Circumscripţia electorală: 16 Colegiul electoral: 7 Grupul parlamentar: PSD
Obiectul interpelǎrii:
Sprijinirea persoanelor fizice cu o situaţie materialǎ precarǎ pentru evitarea întreruperii sau chiar a debranşǎrii serviciului de alimentare cu apǎ şi de canalizare
Domnule Viceprim-Ministru, Programul de guvernare 2013-2016 menţionează, între obiectivele majore, şi continuarea realizării proiectelor de investiţii pentru modernizarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, atât în mediul urban, cât şi rural, în concordanţă cu Directivele Europene în domeniu, în vederea respectării angajamentelor europene şi internaţionale.
A devenit deja o problemă curentă faptul că foarte mulţi utilizatori persoane fizice care nu au venituri sau au venituri mici să acumuleze datorii, ajungând, în cele din urmă, la un blocaj, prin imposibilitatea eşalonării restanţelor la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare. Consecinţa tristă înseamnă, de cele mai multe ori, întreruperea sau chiar debranşarea acestor servicii. Inutil de precizat că recuperarea pe cale legală a creanţelor, a dobânzilor, a penalităţilor şi a eventualelor cheltuieli ocazionate de executarea silită este extrem de dificilă, uneori chiar imposibilă.
Pentru exemplificare, vǎ menţionez în concret situaţia Municipiului Târgovişte unde regǎsim un numǎr total de 67.437 de persoane care beneficiazǎ de serviciul de alimentare cu apǎ şi de canalizare. La data de 31 octombrie 2013, 19.769 de persoane sunt restante la plata serviciilor de furnizare a apei şi de canalizare cu o valoare totalǎ de 4.390.433 lei, respectiv cca. 222,1 lei / persoanǎ şi 11.478 de persoane au imputate majorǎri de întârziere în valoare totalǎ de 1.105.649 lei, respectiv 96,3 lei/persoanǎ.
Menţionez cǎ fenomenul meritǎ atenţie deosebitǎ deorece doar 740 de persoane din cele evidenţiate sunt persoane al căror venit se reduce la ajutoare sociale.
Actuala prevedere a Legii nr. 241/2006 – Legea serviciului de alimentare cu apǎ şi de canalizare (republicatǎ), respectiv articolul 31, alin. 7,lit. a)-c) stipuleazǎ cǎ:
“(7) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;
c) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.”
Astfel cǎ, potrivit actualelor prevederi legislative în materie, autoritǎţile locale nu pot sprijini aceastǎ categorie de persoane defavorizate.
Recuperarea creanţelor de la aceşti utilizatori reprezentând dobânzi, penalitǎţi şi imputarea altor cheltuieli ocazionate cu existenţa unui proces şi a executǎrii silite este dificilǎ, uneori chiar imposibilǎ, determinatǎ de faptul cǎ cei mai mulţi au o situaţie materialǎ precarǎ, nu au venituri sau nu posedǎ bunuri.
Scutirea la plata majorǎrilor de întârziere sau acordarea unui termen de graţie în cadrul cǎruia sǎ nu se perceapǎ penalitǎţi de întârziere nu pot fi aplicate deoarece actualul cadrul legislativ, respectiv Legea nr. 241/2006 – Legea serviciului de alimentare cu apǎ, republicatǎ, şi Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitǎţi publice, republicatǎ, nu permit acest lucru.
Domnule Viceprim-Ministru,
Faţǎ de cele prezentate mai sus, Guvernul României considerǎ oportunǎ elaborarea unui act normativ care sǎ sprijine persoanele cu o situaţie materialǎ precarǎ pentru evitarea înreruperii sau chiar a debranşǎrii serviciului de alimentare cu apǎ şi de canalizare ?
Solicit răspuns scris.
Cu deosebită consideraţie,
Deputat IONUŢ SĂVOIU