Anul 2012 a fost declarat „Anul Caragiale”. Se împlinesc 100 de ani de la dispariţia marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale şi 160 de ani de la naşterea sa.
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte în parteneriat cu Şcoala Generală “Mihai Viteazul” din Pucioasa şi Şcoala Generală “Matei Basarab” din Târgovişte organizează marţi, 28 februarie 2012, începând cu orele 1030, o activitate dedicată marelui scriitor şi dramaturg I.L. Caragiale – Din lumea lui Nenea Iancu, ce va avea loc la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
Această activitate face parte din proiectul ” Cu ghiozdanul la muzeu”, desfăşurat de elevii din Pucioasa ca urmare a parteneriatului cu instituţia noastră, iar de această dată urmăreşte promovarea interesului pentru lectură, în special pentru operele lui Ion Luca Caragiale nuvelistul şi povestitorul, care a elaborat în special schiţe, pamflete, parabole, alegorii tragicomice, momente, scenete epicizate, memorii camuflate în ficţiune.
Biroul Relaţii Publice al C.N.M. „Curtea Domnească” Târgovişte