În biserica parohiei Domniţa Bălaşa, Protoieria Titu, după săvârşirea Sfintei Liturghii 20 de copii, de diferite vârste, provenind din familii greu încercate în această perioadă, au primit ghiozdane complet echipate, pentru a putea începe școala în cele mai bune condiții.
De-a lungul anilor, în diverse ocazii, Parohia Domnița Bălașa a sprijinit copii și tineri, mai ales în apropierea deschiderii anului școlar, fiindu-le oferite rechizite și cărți.
Astfel de acțiuni se vor desfășura în perioada următoare și în alte parohii ale Eparhiei noastre, ca manifestare concretă a grijii față de tânăra generație și semn demn de urmat și de alții.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI