mie. dec. 25th, 2024

62061429Doi români, o mamă şi fiul ei de 8 ani, au murit în urma unei furtuni devastatoare care s-a produs, miercuri, în peninsula Halkidiki, dar și în alte zone din Grecia.

Cei doi români și-au pierdut viața după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia (regiunea Halkidiki ) s-a prăbuşit, informează Reuters.

Potrivit autorităţilor, șase turişti au fost ucişi, iar cel puţin alte 30 de persoane au fost rănite în această tornadă, care a durat aproximativ 20 de minute, scrie BBC, în timp ce Reuters anunță peste 100 de răniți.

Doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau, în peninsula Halkidiki din nordul Greciei, conform informaţiilor furnizate de poliţie.

De asemenea, un rus și fiul lui, de 2 ani, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit lângă un hotel din oraşul Potidea, aflat pe litoralul grecesc.

Medic:  “A fost dintr-odată, atât de brusc”

“Este pentru prima oară în cariera mea de 25 de ani când am trecut prin aşa ceva. A fost dintr-odată, atât de brusc”, a declarat directorul centrului medical, Athansios Kaltsas, pentru OPEN TV.

Meteorologul Klearxos Marousakis a descris condiţiile meteo ca “extrem de neobişnuite” pentru această perioadă a anului.

140 de pompieri mobilizați

”A fost un fenomen fără precedent”, cu rafale de ”vânt foarte puternice” şi ”furtuni violente cu grindină”, a declarat Charalambos Steriadis, un reprezentant al Protecţiei Civile în nordul Greciei.

Regiunea ”Halkidiki a fost declarată în stare de urgenţă”, a anunţat acesta, scrie News.ro.

Potrivit poliţiei portuare, un pescar în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost dat dispărut.

Cel puţin 140 de pompieri participau la operaţiuni de salvare, a anunţat un reprezentant al Protecţiei Civile, Vassilis Varthakoyannis.

Ministrul Protecţiei Cetăţenilor, Michalis Chryssohoidis, a plecat de la Atena la faţa locului, iar alţi oficiali din noul Guvern al lui Kyriakos Mitsotakis, în urma alegerilor legislative de duminică, erau de asemenea aşteptaţi, potrivit lui Charalambos Steriadis.

sursa – stirileprotv.ro