Dum. dec. 22nd, 2024

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat 5 acțiuni în sistem integrat, continuând misiunile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică. 

Polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate pentru a asigura fluența traficului rutier, precum și în zonele de interes, fiind organizate 12 filtre pe raza întregului județ.

În cadrul misiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate  peste 360 de autovehicule și testați peste 100 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei, dintre care 114 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar 24 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

sursa: Poliția Dâmbovița