sâm. dec. 21st, 2024

Acțiune a polițiștilor de la rutieră pentru combaterea vitezei excesive

În zilele de 5 și 6 octombrie a.c., în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și descurajarea conducătorilor auto să circule cu viteză excesivă.

Controalele din trafic au fost organizate pe drumul național 72A, fiind depistați 78 de conducători auto care nu au respectat regimul legale de viteză impus pe sectorul de drum respectiv.

De asemenea, pentru că au pus în pericol siguranța participanților la trafic, față de 13 șoferi s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 35.480 de lei.

sursa: IPJ Dâmbovița