O tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineață pe șosea, într-o comună din Ialomița, în apropiere de Urziceni, unde 10 oameni au murit și 7 au fost răniți.
UPDATE – Accidentul a fost provocat de faptul că şoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul de călători, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.
“Cercetările sunt îngreunate deoarece ambii şoferi au decedat”, a precizat sursa citată
Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri ale DN 2A în zona producerii accidentului, fiind reluată în jurul orei 7:30.
UPDATE – Şeful DSU Raed Arafat a anunţat că o a zecea persoană, care se afla în stare critică, a decedat.
7 răniți au fost transportați la spital – 3 la Spitalul Slobozia și 4 către Spitalele Bagdasar și Floareasca din București.
Potrivit primelor date, un microbuz și un TIR s-au izbit violent, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
În microbuz se aflau 17 persoane și 9 dintre ele au pierit. Și șoferul mastodontului a suferit răni extrem de grave și nu a mai putut fi salvat.
Autorităţile din judeţul Ialomiţa au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
“A fost declanșat Planul Roșu. Până la această oră avem din păcate 9 decedați, 9 răniți. Răniții, 3 au fost transferați la Slobozia, 6 sunt pe drum spre București. Din cei 6, unul este sub resuscitare, după ce a intrat în stop cardiac şi au intrat cu el în spitalul din Urziceni. Din păcate s-ar putea să avem chiar 10 decedaţi. Au fost trimise șapte echipaje de la Serviciul de Ambulanţă, au mai fost trimise echipaje de la SMURD Ialomiţa, inclusiv o maşină de terapie intensivă şi o maşină de multiple victime de la SMURD Bucureşti, pe lângă echipajele de Descarcerare, Pompieri şi Poliţie”, a declarat pentru Știrile PRO TV șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Reprezentanţii ISU Ialomiţa au comunicat că Planul Roşu de Intervenţie a fost activat la ora 5:15, fiind vorba de un număr mare de victime rămase încarcerate. Accidentul a avut loc în zona satului Sfântu Gheorghe, din comuna Balaciu.
Din partea ISU Ialomiţa se intervine la faţa locului cu trei autospeciale de apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje SMURD, a autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM). Au fost trimise la faţa locului şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Ialomiţa.
De asemenea, au fost solicitate în ajutor şi forţe ale ISU Bucureşti-Ilfov, fiind trimise la faţa locului o autospecială de terapie intensivă, două echipaje SMURD şi două autospeciale de transport personal şi victime multiple.