Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_ajofmMesajul Preşedintelui ANOFM cu ocazia zilei aniversare- „Ziua ANOFM”

10 decembrie 2016 reprezintă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aniversarea a 18 ani de activitate, perioadă în care instituția noastră a parcurs diferite etape de transformare şi dezvoltare.

Momentul aniversar este deopotrivă unul de reflecție, de evaluare și de proiecție. România a trecut prin ample schimbări, s-a adaptat la cerințele Uniunii Europene, s-a confruntat cu exodul forţei de muncă către ţările occidentale, a avut perioade de creștere economică, dar a cunoscut şi depășit momentele dificile generate de criza economică din anii trecuți. În acest context, Serviciul Public de Ocupare din România a acumulat o experienţă bogată şi valoroasă la aceasta contribuind și schimbul de bune practici cu instituţiile similare din state membre UE.

Printre realizările acestui an doresc să menționez introducerea noilor reglementări privind stimularea ocupării forței de muncă, rezultate în urma implicării susținute a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și cooperării cu partenerii sociali. Prin aceste măsuri sperăm ca Romania să continue să se dezvolte sustenabil, atât prin crearea de locuri de muncă, cât și prin încurajarea mobilității sociale și teritoriale. Sperăm că implementarea concretă a noilor măsuri vor aduce noi locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile – tineri NEET, șomeri de lungă durată, persoane cu dizabilități, familii monoparentale, persoane peste 45 ani.

Nu au fost uitați nici românii plecați peste hotare pentru a munci în statele Uniunii Europene. Ei sunt așteptați și încurajați să revină pe plaiurile natale, având posibilitatea de a beneficia de noile facilități cuprinse în Pachetul de Mobilitate.

De asemenea, menționez că ANOFM este în plin proces de reformare. Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori, au fost incluse noi modalități de relaționare prin simplificarea diferitelor proceduri de înregistrare, de obținere a stimulentelor financiare și a subvențiilor.

În calitate de președinte al ANOFM, cu acest prilej aniversar vreau să mulţumesc membrilor Consiliului de Administraţie al ANOFM, tuturor partenerilor și colaboratorilor, clienţilor noştri şi nu în ultimul rând, colegilor, pentru sprijinul şi încrederea acordate. Implicarea și activitatea tuturor stau la baza acestei instituții, constituind, și în viitor, garanția esențială a capacității de a îndeplini obiectivele fundamentale ale activităţii sale. Totodată, doresc să remarc intersul reprezentanţilor mass-media și al societății civile pentru activitatea noastră și pentru informarea corectă a opiniei publice. Atât eu, cât și colegii mei ne dorim să fiți alături de noi în continuare pentru a putea face față tuturor provocărilor.

În încheiere, vă doresc Sărbători Fericite şi un călduros La mulți ani!

Marcel Dumitru Miclău, președinte Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă