20 aprilie 2024
Zeci de dâmboviţeni, amendaţi de jandarmi pentru că nu purtau mască de protecţie

Zeci de dâmboviţeni, amendaţi de jandarmi pentru că nu purtau mască de protecţie

Webp.net-resizeimage (1)BULETIN INFORMATIV
Nr. 128 din 30 noiembrie 2020
Jandarmii dâmbovițeni au continuat acțiunile pentru protejarea populației
Jandarmii au continuat acțiunile pentru protejarea populației împotriva infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, cu verificări efectuate sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, în piețe, gări, autogări, mijloacede transport în comun și alte zone aglomerate.
În perioada 23 – 29 noiembrie a.c., au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.750 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.
Totodată, Jandarmeriei Dâmbovița i-a revenit, până astăzi, 30 noiembrie, misiunea de coordonare a forțelor de ordine pentru asigurarea ordinii publice și a respectării măsurilor impuse de carantina zonală în comuna Valea Mare (satele Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni).
Menționăm faptul că scopul acestor acțiuni informativ-preventive nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial