18 aprilie 2024
Urban Titu, debut cu probleme în meciurile amicale

Urban Titu, debut cu probleme în meciurile amicale

urbanti1Debutul lui Urban Titu în meciurile amicale nu a fost unul tocmai fericit. Echipa lui Adrian Neaga s-a aflat foarte aproape de a termina la egalitate cu divizionara B, CS Mioveni, dar totul s-a năruit în ultimul minut de joc, când argeşenii au punctat prin Rada golul victorios, dintr-o lovitură liberă.

În disputa susţinută la Ştefăneşti, gruparea dâmboviţeană a arătat bine o repriză, după care, în momentul apariţiei pe teren a jucătorilor aflaţi în probe, aceasta şi-a dovedit limitele.

Pe parcursul primelor 45 de minute dâmboviţenii au fost cei care au controlat de la un capăt la altul ostililităţile din teren. Cum adversarul a trecut foarte rar de jumătatea terenului, Urbanul a reuşit deschiderea scorului prin Rădescu din marginea careului, după o respingere imprecisă a apărării adverse, la capătul unei lovituri libere executate de A. David. Tot în primul act al întâlnirii, arbitrul a refuzat să ofere un penalti divizionarei C dâmboviţene, când Neguţ a fost luat cu fulgi cu tot de către un adversar în suprafaţa de pedeapsă.

La reluare, Titu a mai avut şansa unui gol prin Petculescu, dar mijlocaşul a ajuns prea târziu la o minge căzută în careul mic al lui Preda. Apariţia pe gazon a tuturor jucătorilor aflaţi în probe a dus jocul Urbanului să scadă în intensitate, iar adversarul să se apropie de poarta dâmboviţeană. După ce O. Stan şi Biceanu au ameninţat buturile lui Dumitrescu, Vintilă a restabilit egalitatea, iar Rada a adus victoria argeşenilor, printr-un şut de zile mari, expediat din lovitură liberă, în stânga lui M. Mihai. În primul test de verificare Ivaşcu, Corbu (ambii accidentaţi) şi Cârtea (bolnav) nu au putut bifa nici un minut pe terenul de joc. Următorul amical pentru Urban Titu va fi pe 26 iulie, împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea.

Zece jucători aflaţi în probe

Disputa de la Ştefăneşti a oferit lui Rică Neaga prilejul de a vedea la lucru numeroşi jucători tineri veniţi în probe la Urban Titu. Astfel, împotriva lui CS Mioveni, tehnicianul piteştean a văzut la lucru numai puţin de zece oameni care îşi doresc să îmbrace echipamentul vişiniu în această vară. Dintre toţi, singurul care a beneficiat de statutul de titular a fost Andrei David, un fotbalist ce a evoluat ultima dată la SCM Piteşti. În schimb, Emanuel Nedelcu (Chindia – juniori A), Andrei Dumitrache (Urban Titu 2), Andrei Militaru, Cosmin Tudor (ambii Concordia Chiajna 2), Costinel Ciorea (U. Craiova), Alexandru Lăcreţeanu (Atletic Bradu), Andrei Pătrănoiu (Alki Larnaka), Robert Anghel (Sportul Studenţesc – juniori A) şi Alexandru Mărgărit (Progresul Bucureşti – juniori A) au fost trimişi în teren în actul secund al meciului.

 

CS Mioveni – Urban Titu    2-1 (0-1)

 

Marcatori: Vintilă (73), Rada (90)/ Rădescu (33).

 

CS Mioveni: Popescu – Stancu, Calvin, Stoica, S. Dumitrache – Marcu, Răuţă, Iordache, Gălan – Năstăsie, Nilă. Au mai jucat: Preda – Şchiopu, Ionescu, Rada, C. Stan, Delcea, Biceanu, Abuzăţoaiei, Cardaş, O. Stan, Vintilă, Bucşă. Antrenor: Claudiu Niculescu.

 

Urban Titu: Gheţu – Pâslaru, Ştefănescu, Butoi, Mirescu – A. Stan, Penescu – Neguţ, A. David, Rădescu – C. Calofir. Au mai jucat: Dumitrescu, M. Mihai – Dicu, Petculescu, Dobre, T. Calofir, Nedelcu, A. Dumitrache, Militaru, Ciorea, Lăcreţeanu, Pătrănoiu, Anghel, Tudor, Mărgărit. Antrenor: Adrian Neaga.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial