18 aprilie 2024

Universitatea Valahia din Târgovişte – Burse doctorale de excepţie pentru 55 de doctoranzi

uvalahiaLuna iulie a debutat la Universitatea „Valahia” din Târgovişte cu lansarea unui nou proiect în parteneriat cu universităţile „1 Decembrie” din Alba Iulia şi „Ştefan cel Mare” din Suceava. Intitulat „Doctorat European de Calitate” – EURODOC, proiectul oferă sprijin financiar, material şi logistic pentru perfecţionarea doctoranzilor, pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare şi de cercetare la nivel european.

Beneficiarii proiectului sunt 55 de doctoranzi înmatriculaţi în anul 2014-2015 la cele trei universităţi din care 15 de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte din domeniile istorie şi inginerie.

Pe parcursul celor 6 luni de derulare a proiectului, doctoranzii vor beneficia de:

sprijin financiar sub forma unei burse individuale lunare de 1800 lei;

conferinţe şi sesiuni de formare în managementul cercetării ştiinţifice;

mobilităţi internaţionale cu durata de 1 lună la instituţii din Uniunea Europeană;

susţinerea financiară a participării fiecărui doctorand la cel puţin o conferinţă internaţională;

vizite de studiu la universităţi din Uniunea Europeană;

două conferinţe tematice axate pe egalitatea de gen şi de şanse (prima) şi dezvoltarea durabilă (a doua conferinţă);

cărţi din edituri internaţionale cumpărate pentru a susţine activitatea de cercetare;

crerea unei comunităţi virtuale a cercetătorilor prin achiziţionarea unei platforme adaptate de comunicare.

Proiectul EURODOC este co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 „Investeşte în oameni!”. Valoarea totală a proiectului este de 2.820.648,95 lei din care asistenţa financiară nerambursabilă se ridică la 2.764.235,97 lei, iar termenul de finalizare este 31 decembrie 2015.

BIROU IMAGINE ŞI RELAŢII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial